“Copii nu au voie sa se joace cu focul!”
Auzeam des atenţionarea asta când eram mic. Este şi unul dintre motivele pentru care nici nu vedeam cutia cu chibrituri -sa am şansa sa o ating sau sa ma joc cu ea nici nu mai spun.
Pe acelaşi principiu nu aveam voie inclusiv pe lângă prizele de curent şi ţin minte ca luam parte des la şedinţe cu părintii (acasă) în care mi se explica de ce nu am voie sa bag diverse obiecte în găurile prizei de perete; aflam cat este periculos sa ma aplec peste balcon şi geam sau pentru ce nu-mi este permis sa deschid uşa la străini şi sa vorbesc cu necunoscuţi pe strada, etc.
Categoric am avut o copilărie domestica suprimanta pentru ca am făcut parte din generaţia cu cheia de gat, obligata sa înveţe şi sa conştientizeze eventualele pericole pe care le pot întâlni copii. Toate pentru a fi cat mai safe!
Mi-am amintit toate chestiile astea (comice acum dar foarte practice atunci) citind aberaţia cu jucăriile pentru copii din grădiniţe, jucării care imita aparatele electrocasnice!
Cum este posibil sa dai unor copii, la o vârsta atât de frageda, jucării de acest gen? Iţi mai poţi lăsa apoi copilul singur acasă după ce-l iei de la grădiniţă unde a învăţat sa gătească sau sa dea cu aspiratorul? Daca îşi propune sa se joace cu ustensilele reale? Si-mi amintesc de cazul unui băieţel, în vârstă de 4-5 ani, care şi-a ciopârtit surioara mai micuţa pentru ca a vrut sa se joace de-a doctorul-chirurg, asa cum a văzut la TV…
Oare cei care vor sa facă achiziţiile astea se mai gândesc şi la altceva în afara de profit? La implicaţii, de exemplu!?
Mâncare gătita tradiţional, la foc de lemne
Am fost Duminica trecuta la bunica din Giurgiu si pentru a sărbătorii vizita aceasta ne-a tăiat un cocos din bătătură. Dacă tot era frig pe afara şi nu aveam altceva de făcut am rămas lângă ea la stat de vorba în timp ce-l prepara.
Ma uitam, ma minunam şi în acelaşi timp ma întrebam ce înţelege fiul meu de 2 ani din toată povestea asta 100% naturala -cu băgatul cocosului tăiat într-o oala cu apa fiarta, curăţarea de pene, finisarea la flacăra aragazului, spintecarea, etc.
Este la bunica mea în bucătărie ce o sa vadă copii noştri în curând numai la Muzeul Satului: putinei, diverse ceaune, făcăleţe, diverse oale (de lut), ulcior pentru apa, copaie de pâine, ciur. Câţi dintre copii noştri vor şti cum se face maioneza sau frişcă de casa, cum se curata un dovleac pentru plăcintă, cum se face pâinea de casa, cum se pun găinile la clocit, cum de face vinul…
Cred ca în România în următorii 20 de ani se vor pierde tradiţii şi obiceiuri învăţate în sute de ani. Ce sa facem pentru a păstra modalităţile astea simple de gătit, cel puţin?
“Daca ne taie ăştia curentu” (vorba lui Ion Cristoiu) ce facem -murim de foame şi de comoditate ca nu am fost în stare sa transmitem/învăţam sa gătim fără ajutorul mixer-ului, robotului de bucătărie, a cuptorului cu micro sau a super-râzătoarei, a pungii magice şi a cubuleţului baza, etc.
[ad#ads-geeo1-060210]
