Transfagarasan -ultima strigare

On 29/10/2010, in Practice, by George

Extras din Comunicatul de presa postat pe site-ul CNADNR:

“Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă închiderea circulaţiei publice, începând cu data de 01.11.2010, pe drumul naţional DN 7C –Transfăgărăşan pe sectorul aflat intre km 104 + 000 (Piscu Negru) şi km 130 + 800 (Cabana Bâlea Cascada).”

Acest sfârşit de săptămână este unul cu vreme frumoasa -este şi ultima şansă, anul acesta, sa faceţi traseul Transfăgărăşan (DN7C -loc. Bascov jud. Argeş -> loc. Cărţişoara, jud Sibiu)-profitaţi de ocazie.

Noi am fost acum 2 săptămâni şi am rămas plăcut impresionaţi de peisajul munţilor înzăpeziţi -merita chiar şi dacă doar traversaţi, fără oprire, munţii.

A fost interesant, mai ales ca Sâmbăta seara (cu o zi înainte) am văzut la televizor cum cei de la Drumuri şi Poduri tocmai “salvau” o maşină înzăpezită în apropiere de Bâlea Lac.

Tips

Este bine totuşi sa aveţi maşina echipata cu anvelope de iarna şi sa circulaţi cu prudenta deoarece peisajul va poate distrage atenţia. Sunt zeci de kilometri de drum cu porţiuni fără parapete de protecţie, de regula în serpentinele superioare!

Nu uitaţi sa luaţi cel puţin o pătura în maşină şi termosuri cu ceai cald, pentru situaţii  extreme.

Drumul (calitatea asfaltului) este în stare buna, cu câteva excepţii. Traseul se poate face traseul inclusiv cu un Tico (însă nu recomand).

Data redeschiderii

Probabil 15 Iunie 2011

 

Imagine sugestiva

Tagged with:
 

Giroscopul auto

On 28/05/2010, in Cultura generala, Practice, by George

Răspund celor câţiva prieteni care m-au întrebat ce este şi la ce foloseşte Giroscopul listat în Produsul Zilei

Giroscopul este aparatul care indică inclinaţia automobilului la bordul căruia este montat. După modul în care a fost conceput/ fabricat acesta poate fi de 2 tipuri:

-giroscopul simplu -indica o singură axa de înclinare, cea longitudinală (numita şi axa de deplasare)

-giroscopul dublu -indica pe lângă axa longitudinală şi axa transversală (înclinaţia caii de rulare, pe lăţime).

Ambele variante de giroscop sunt folosite cu precădere montate în maşinile off-road ca elemente ce oferă un plus de siguranţă la deplasarea pe teren cu unghi ridicat de înclinare.

Giroscop OE Mitsubishi

Tagged with:
 

De Pasti. Din cunostiinta mea.

On 02/04/2010, in Diverse, by George

Copii sub 18 ani (în special fetele) au o scuza sa lipsească noaptea de acasă. Si sa fumeze pe lângă biserici, parcuri etc.

Fufele de Bucureşti vor face parada modei prin biserici pana spre miezul nopţii apoi se vor duce spre discoteci.

Cocalarii îşi vor scoate conservele la o tura. Cu sacrificii mari pentru cei 10 litri de benzina şi riscând sa fie prinşi fără RCA şi Ro-vinieta. Nu vor lipsi liniuţele, cerculeţele, 8-urile, J-urile, etc -cam tot ce n-au învăţat la şcoala.

Babele vor avea încă un prilej sa se îmbulzească. Si sa mănânce, în biserica, direct din vasul în care se afla Trupul şi Sângele lui Hristos.

Vom întâlni iar trişori de 2 lei care nu doresc sa li se spargă oul -drept urmare vor folosi toate trucurile de ţărani pentru a nu se întâmpla asa.

Se vor înregistra vânzări record/an la pet-urile de 2,5 litri de bere. Aceste vor fi găsite începând de Luni aruncate (goale) peste tot!

Atenţie la pasagerii din auto -mereu vor fi mai beţi decât şoferii. Si mai viguroşi când vine vorba de reguli de circulaţie, filme cu van Damme, concursuri de aruncat cu cărămida şi scuipat de tutun.

Manelistii vor considera ca sunt singuri pe lume. Toate pădurile şi râurile vor fi cotropite. Manelistele vor face plaja-pe-gârla.

Valea Prahovei v-a fi blocata de miile de bucureşteni-de-grătar şi şoferi-de-Duminica, grăbiţi spre casa.

Voi ce neplăceri aţi avut de Paşti?

[ad#unit-link-articole]

Tagged with:
 

Lanturile antiderapante Thule

On 16/10/2009, in Practice, by George

K-summit de la Thule Se pare ca iarna vine mai devreme decât ne aşteptam.

E timpul sa vorbim de laturile antiderapante, ca o completare la articolul Iarna şi maşina ta dar şi pentru ca primim recomandări de peste tot (radio, tv) sa mergem la munte sa ne bucuram de prima zăpada, sa fim primii pe schiuri sau placi, etc.

Când alegi (aproape invariabil) sa mergi cu maşina, este bine ca aceasta sa fie echipata corespunzător pentru zona în care te deplasezi (muntoasa în cazul acesta) şi pentru condițiile meteo aferente.

Anul trecut de Crăciun, la munte fiind, am întâlnit multe maşini care se chinuiau sa urce la Cota 1400 Sinaia şi nu reuşeau (chiar dacă aveau tracţiune 4×4) din cauza faptului ca nu aveau anvelope de iarna. Ştiu, nu au nici o scuza în mijlocul iernii, la munte, cu anvelope de vara, dar romanul crede  ca “merge” Dacă aveau măcar lanţuri montate situaţia era vizibil mai buna, adica ii vedeam sus, cautand loc de parcare -dar asta este alta poveste. :)
Dupa cum probabil ştii, lanţurile de iarna (cum se mai numesc) sunt componente necesare în situaţii de urgenta, permiţând rularea autovehiculului când drumurile sunt acoperite de zăpadă sau gheata.

Atunci când ai lanţurile antiderapante montate este recomandat sa conduci cu atenţie, sa eviţi accelerarea sau frânarea brusca şi niciodată sa nu depăşeşti 50km/h.

Lanţurile se montează (şi se demontează) acasă în parcare, în siguranţă. Dupa folosire, acestea se spala cu apa pentru a îndepărta eventualul noroi sau urme de sare şi soluţii chimice (folosite la deszăpezirea drumurilor) care de obicei se dovedesc a fi foarte corozive.

Când alegeţi lanţurile trebuie sa aveţi în vedere următoarele dimensiuni ale anvelopelor: lăţimea anvelopei (în cm), înălţimea talonului (procentul din lăţime -în cm) şi diametrul jantei (în inch) -date pe care le găsiţi pe anvelopa!

Un set conţine lanţurile pentru 2 roti, deoarece majoritatea autoturismelor au tracţiune pe 2 roti. Daca aveţi autoturism sau SUV cu tracţiune 4×4, trebuie sa va cumpăraţi 2 seturi de lanţuri sau sa nu rulaţi pe tracţiune 4×4 cu un singur set montat -asta la maşinile la care se poate selecta modul de tracţiune! Mai trebuie sa ştiţi ca lanţurile tocite mai mult de 40% trebuie schimbate deoarece devin nesigure datorita sporiri şanselor de rupere.

Va urez o iarna cat mai plăcută şi aştept sa-mi povesteşti pe unde ai mers cu maşina echipata corespunzător!

Daca vrei sa iţi recomand un tip anume de lanţuri antiderapante, nu te descurci la alegerea acestora în funcţie de rotile maşinii sau doreşti pur şi simplu un preţ la un set de lanţuri antiderapante pentru maşina ta, scrie un comentariu la acest articol.

Tagged with: